Visa

Contact:

0729.041.919
Tradiții culturale în oferirea cadourilor

Tradiții culturale în oferirea cadourilor

Wednesday, Nov 13, 2019 0 Comentarii

Fiecare anotimp are cel puțin o ocazie în care ne putem arăta recunoștința pentru persoanele speciale din viața noastră. Fie că sărbătorim Ziua Îndrăgostiților și oferim cadouri de Valentine’s Day pentru parteneri sau vrem să participăm la sărbătoarea primăverii, cu mici atenții reprezentate de cadouri de Mărțișor, fiecare sezon vine cu ceva special pentru care merită să ne preocupăm de găsirea celor mai frumoase daruri. La fel de importante devin și evenimentele unice în viață, așa cum este cazul mutării a unui prieten drag, ocazie cu care îi putem dărui un cadou de casă nouă, ori a căsătoriei celor mai buni prieteni, atunci când cadourile de nuntă sunt binevenite. 


Găsirea celui mai potrivit dar poate deveni dificilă atunci când vorbim de persoanele apropiate nouă, însă dacă ești invitat la un eveniment care are loc peste hotare, situație se poate complica și mai mult. Tradițiile europenilor, ale americanilor și ale asiaticilor diferă cu mult de ale noastre, așa că ne-am gândit că ți-ar prinde bine să știi care sunt cele mai comune obiceiuri în oferirea cadourilor în cele mai importante locuri de pe planetă.


În Japonia 


În Japonia e foarte important să reții că darurile se înmânează și se primesc cu ambele mâini, altfel vei fi privit ca o persoană nepoliticoasă. În antiteză cu obiceiurile noastre, cutiile sau pungile de cadouri nu se deschid decât după ce invitatul care le-a oferit pleacă de la petrecere.

Japonezii obișnuiesc să își dăruiască mărunțișuri simbolice cu diverse ocazii, așa că dacă ai drum pe la ei, ține cont că la finalul anului și în miezul verii va trebui să oferi mici atenții celor cu care colaborezi. Nu uita că japonezii sunt perfecționiști, așa că ai grijă ca darurile pe care le oferi să fie ambalate frumos, fără cute.


În China


Dacă ajungi în viitorul apropiat în China, așteaptă-te ca localnicii să te refuze de două-trei ori până să accepte cadourile pe care le-ai pregătit pentru ei, căci așa spune tradiția lor. Chiar dacă îți vor spune că nu trebuia să te deranjezi, nu înseamnă că nu vor aprecia că te-ai gândit la ei înainte să urci în avion. 

E foarte important să știi că atunci când chinezii îți oferă ceva se așteaptă ca gestul să fie reciproc, pentru că astfel le poți demonstra că le apreciezi atenția pe care ți-o dedică. Ai grijă, însă, ca în cutia de cadou pe care o dăruiești în China să nu se afle seturi de cuțite, foarfece sau instrumente de deschis plicurile, pentru că localnicii vor asocia aceste obiecte cu felul în care privești relația pe care o ai cu aceștia și nimeni nu își dorește o legătură „tăioasă”. Nu oferi niciodată ceasuri sau batiste chinezilor, pentru că acestea îi vor duce cu gândul la moarte și înmormântare, și dăruiește doar obiecte aflate în seturi de două sau patru bucăți. 


În Egipt


Musulmanii pun mare preț pe cadourile pe care o persoană din altă religie le oferă cu ocazia Ramadanului, ca semn de respect a credinței lor. Deși egiptenii obișnuiesc să dăruiască lucruri frumoase doar celor apropiați, dacă vrei să intri repede pe sub pielea lor, pregătește-te cu mici cadouri pentru fiecare colaborator pe care îl întâlnești acolo. Nu uita că musulmanii nu consumă alcool, așa că renunță la ideea de a te prezenta la o cină la care ești invitat în Egipt cu o sticlă de vin în mână. 


În Ghana


Dacă japonezilor trebuie să le întinzi darurile cu ambele mâini, ghanezii vor fi impresionați dacă respecți una dintre cele mai importante legi nescrise ale lor, aceea dea înmâna cadoul cu mâna dreaptă. Un obicei preluat de câțiva ani și de către noi este acela ca la finalul anului să trimiți tuturor colaboratorilor câte un coș cu dulciuri sau produse ale companiei, așa cum poate fi cazul unui calendar sau al unei agende. 


În Rusia


Rușii vor privi suspect un cadou foarte prețios pe care îl oferi, care poate fi interpretat ca fiind mită, așa că nu cheltui foarte mulți bani pe darurile pe care ești pregătit să le oferi acestora. Asemenea chinezilor, rușii pot refuza prima dată cadoul, însă asta nu înseamnă că nu îți apreciază gestul. Nu te aștepta ca aceștia să deschidă cutiile în fața ta, pentru că nu o vor face, conform tradiției lor. Dacă ești invitat la cină în Rusia, fii sigur că buchetul de flori nu conține un număr par de fire și nu alege crini sau garoafe pentru a le oferi gazdei, pentru că acestea sunt considerate a fi flori pentru înmormântare. Cei mai mulți ruși vor fi încântați să primească un cadou pentru casă, unul pentru soție și unul pentru copii. Dacă un rus va refuza să primească un dar din partea ta, indiferent dacă este vorba despre un context business sau unul obișnuit, poți lăsa punga de cadouri pe masă, înainte să pleci, adăugând o frază care să minimizeze gestul tău.


În America


Americanii nu obișnuiesc să își arate recunoștința față de colaboratori atunci când îi întâlnesc pentru prima dată, așa cum fac japonezii, ci mai degrabă investesc în mici atenții pentru angajați, colegi sau clienți în sezonul sărbătorilor de iarnă. Șefii americani își răsfață colaboratorii în perioada Crăciunului, cu atenții care au legătură cu finalul anului. 

Nu te aștepta să primești înapoi un cadou de la cel căruia i-ai pregătit o atenție, însă fii sigur că acesta va aprecia imediat gestul tău, pentru că va deschide cutia de cadou imediat ce i-o vei înmâna. 


În Franța


În țara bunului gust, darurile trebuie să fie de o măsură cu pretențiile francezilor. De cele mai multe ori, aceștia nu oferă cadouri la prima întâlnire. Dacă ești invitat la o cină în Franța, asigură-te că ai pregătit ceva pentru gazdă, fie un buchet de flori, dar care nu conține crizanteme sau garoafe, fie o sticlă de vin scumpă sau un obiect pentru casă. Francezii vor aprecia și o carte bună, eventual o biografie, sau un CD cu muzică de calitate. Ciocolata sau șampania sunt opțiuni foarte bune pentru un cadou pe care să îl oferi unui francez.

Dacă reprezinți o companie și ai colaborări în Franța, evită să trimiți cutii de cadouri care conțin obiecte inscripționate cu logo-ul firmei tale, pentru că acesta este un gest de prost gust pentru localnici.


Acum că ai aflat câteva dintre secretele celorlalte popoare în materie de daruri, poți alege un cadou potrivit pentru următoarea ta vizită peste hotare.